luni, 27 iunie 2011

O noua editie Haramichi Ro!!!

Haramichi Ro
„Orice vis are câte o speranţă”

Duminică, 3 iulie 2011, începând cu ora 14:00 va avea loc a doua din seria întâlnirilor Harajuku din România, ce se va desfăşura în Parcul Naţional ( „23 august” ), lângă Centrul Cultural „Mihai Eminescu”. Evenimentul este organizat de echipa Haramichi Ro şi doreşte să îi reunească pe tinerii pasionaţi  de artă şi inspiraţi de tot ce ţine de cultură şi fenomenele japoneze şi nu numai.
Această a doua ediţie are ca inspiraţie una dintre frumoasele legende Japoneze, şi anume, Tanabata. Aceasta spune frumoasa şi totuşi trista poveste de dragoste a două stele, Steaua Prinţesei Ţesătoare (Orihime, Vega) şi Steaua Tânărului Păstor (Hikoboshi), cărora li s-a permis să fie împreună, însă pentru că şi-au uitat îndatoririle, au ajuns să fie despărţiţi şi trimişi să locuiască în părţi opuse ale Căii Lactee, fiindu-le permis să se revadă doar în noaptea de 7 iulie, când cele două stele traversează cerul. În Japonia, în ziua de 7 iulie este celebrată această legendă prin Festivalul Stelelor, japonezii îmbrăcând cele mai minunate kimonouri, însă partea cea mai importantă a zilei este când îşi scriu dorinţele pe bucăţi colorate de hârtie şi le agaţă în tot oraşul de crengi de bambus decorate cu cocori şi alte creaţii Origami. Conform tradiţiei acestea sunt arse pentru ca toate dorințele să se îndeplinească.
Pornind de la această minunată legendă Tanabata, cea de-a doua întâlnire organizată de Haramichi Ro doreşte să ofere publicului o parte din „festivalul stelelor şi a dorinţelor” din Japonia, acest lucru fiind posibil prin multitudinea de surprize pregătite în cadrul programulul. Astfel, participanţii şi publicul vor avea parte de muzică, dans, jocuri de socializare japoneze şi româneşti şi chiar şi de un „copac al dorinţelor”.
Realizarea acestui proiect de către echipa Haramichi Ro este posibilă cu sprijinul Centrului de Studii Romano-Japoneze din cadrul Facultăţii Româno-Americane şi al Centrului Cultural „Mihai Eminescu” (Primăria Sectorului 2), care ne pune la dispoziţie Parcul Naţional pentru realizarea întâlnirilor. De asemenea, în iniţierea participanţilor şi publicului în ceea ce reprezintă fenomenul Harajuku din Japonia, se alătură acestui proiect şi comunităţile de manga şi anime din România, şi anume: Project Sakura, Manga Shop, Anime Zup, Anime Mania, Anime Club.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu